vineri, 25 iunie 2010

Sfârşitul sfârşitului -Premierea- 10 Iunie 2010

După banchet, au mai fost încă câteva întâlniri, dar apoi a venit premierea, ultima întâlnire în grup. Ultima întâlnire împreună. Foarte multe certuri, foarte multe împăcări, foarte multe pozne, probleme, rele sau bune. Dar în ziua de 10 Iunie, la Casa de Cultura a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi", unde de obicei se ţin filme, urmează să se ţină premierea elevilor, acum foşti elevi, ai şcolii generale "Ion Ghica", într-un mod mult mai special ca de obicei. Organizarea de nota 10+, toate detaliile bine puse la punct, toată lumea ajunsă la timp, nimic nu mai putea strica ziua aceasta! Dar, bineînţeles toate laudele mele doamnei Daniela Abageru, pentru munca depusă, deşi nu pentru prima dată!
A venit ziua în care toate certurile trebuie uitate, la fel toate invidiile, absolut toate relele, dar în schimb, să facem loc doar celor bune. Poate în alte clase a fost altfel, dar eu în clasa mea, 8C, m-am simţin ca într-o familie, a doua mea familie! Anul a trecut foarte repede, iar eu nici în momentul de faţă nu realizez că totul s-a terminat pentru totdeauna. Începe o nouă etapa şi anume liceul.
Offf, mama lor de desparţiri!!! Cine le-a scos pe lume? Cum am mai zis: "Un rău necesar!Doar atât!"

Am intrat în sală în urma profesorilor, urmând să urmărim o serie de slide-uri cu poze din clasele V-VIII, pentru a observa evoluţia noastră, de când eram cât banca, până când am ajuns să fim mai înalţi ca profesorii. Iar un alt slide, un fel de strigarea catalogului pentru ultima dată, dar în format electronic. Spectatorii erau chiar înşişi actorii în propriile scene. O mare plăcere, mai ales când porţi Ego-ul tău emorm mereu cu tine.(Eu ştiiiu!!!)


(Monica Vizitiu- şefa de promoţie, cu media 9,83. Felicitările mele şi ţine-o tot aşa!)
(Doamna dirigintă, dacă o pot numi aşa, Ciobanu Viorica, explicându-ne că "Dacă am ridicat vocea la voi, a fost vocea "Mamei de la şcoală". Buuunn!!! Nu prea cred!)

A urmat apoi premierea tuturor elevilor clasei 8C, surpriza doamnei Viorica Ciobanu(Măcar atat!). Eu am premiul I cu media 9,75, dar cea mai mare media a fost cea a Simonei Marinescu, cu media 9,91.




(Off!!! Uite bocitoarele din sală! Mi-ar fi plăcut ca şi de data asta, lacrimile să fie de fericire. Dar, nu! S-a terminat totul, gata! Am ajuns în capătul cărării comune, iar drumurile noastre nu sunt aceleaşi, ci se imprăştie în diferite locuri. Cum să nu plângi?!)


În final aş vrea să le mulţumesc tuturor profesorilor, poate unora mai mult, pentru tot efortul depus în ceea ce priveşte formarea noastră ca oameni. Modelarea caracterului nostru şi a minţii, de unii profesori mai mult, de alţii mai puţin, sau poate deloc, sunt sigură că ne va ajuta în găsirea cărării corecte.


And so we talked all night about the rest of our lives
Where we're gonna be when we turn 25
I keep thinking times will never change
Keep on thinking things will always be the same
But when we leave this year we won't be coming back
No more hanging out cause we're on a different track
And if you got something that you need to say
You better say it right now cause you don't have another day
Cause we're moving on and we can't slow down
These memories are playing like a film without sound
And I keep thinking of the night in June
I didn't know much of love, but it came too soon
And There was me and you, and then it got real blue
Stay at home talkin' on the telephone and
We would get so excited, we'd get so scared
Laughing at our selves thinking life's not fair
And this is how it feels.

As we go on, we remember
All the times we had together
And as our lives change, from whatever
We will still be, friends forever!

So if we get the big jobs and we make the big money
When we look back now, will that joke still be funny?
Will we still remember everything we learned in school?
Still be trying to break every single rule
Will little brainy Bobby be the stockbroker man?
Can Heather find a job that won't interfere with her tan?
I keep, I keep thinking that it's not goodbye
Keep on thinking it's a time to fly
And this is how it feels.

Will we think about tomorrow like we think about now?
Can we survive it out there? Can we make it somehow?
I guess I thought that this would never end
And suddenly it's like we're women and men
Will the past be a shadow that will follow us round?
Will these memories fade when I leave this town
I keep, I keep thinking that it's not goodbye
Keep on thinking it's a time to fly.
(Vitamin C- Friends Forevever)

2 comentarii:

  1. da... aceeasi scoala la care am invatat si eu... frumoase amintiri... si daca stau bine sa ma uit in pozele de grup cred ca esti cea mai frumoasa de acolo, bravo tie :) :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Plangacioaso:*:X
    >:d<
    Trecem noi si peste asta>:D<...Fii Tare Ramonel!!

    RăspundețiȘtergere